Sunt ghilimele, nu-s cuvintele mele, da-s gandurile ce le impartasesc si-mi vine din ce in ce mai greu sa le astern in ultima vreme. Simt acel vulcan mocnit care-si asteapta momentul. Simt acea revolta care nu-si permite sa izbucneasca, simt exact cum scrie aceasta fata draga.

"Nu vreau nimic de la nimeni!...pentru ca am invatat de prea mult timp ca nimic nu e gratis, nici macar o vorba buna!Ca o mana intinsa nu inseamna neaparat un punct de sprijin, ci de cele mai multe ori e o mana care cere...
Nu vreau sa fiu dulce , calda si sensibila!Nu vreau si nu pot sa fiu un ingeras!Persoanele dulci si sensibile sunt mereu ranite, ele sunt cele care sufera mereu pentru tot si toate...Prefer sa fiu o jigodie! O jigodie nu poate fi ingenuncheata!O cutra se ridica si merge mai departe!O jigodie nu sufera, deci nu poate fi ranita!
Nu vreau multi prieteni!...pentru ca adevaratii prieteni sunt rari!Prefer calitatea nu cantitatea!Oricum , oricati prieteni ai avea in fata problemelor importante precum si in fata mortii vei fi mereu singur!
Nu vreau sa traiesc mult pentru ca asta ar insemna sa imbatranesc si mie mi-e groaza de batranete!Si nu vorbesc de riduri, burta , celulita si par alb.Ceea ce ma sperie e ideea de dependenta ,de neputinta asociata batranetii.Prefer sa iau tot ce pot de la viata, sa invat cat mai mult, sa acumulez cat mai multa experienta intr-un timp relativ scurt!
Nu vreau sa fiu iubita de toti!Prefer sa fiu iubita de unul singur! Cel care conteaza!Dar sa fiu iubita dincolo de limite, dincolo de ratiune, dincolo de orice...
Nu vreau ca lumea sa ma accepte pentru ca nici eu nu vreau sa accept lumea in lumea mea! Daca as vrea sa fiu accepta ar trebui sa ma schimb si nu vreau asta. Ma plac asa cum sunt!Sau ca sa fiu acceptata ar trebui sa ma prefac ca sunt altfel decat sunt, sa port in fiecare zi o masca si nici asta nu vreau! Nu este doar teribil de obositor dar exista riscul ca intr-o zi uitandu-ma in oglinda sa nu mai stiu cine sunt de fapt, eu sau masca?
Vreau doar sa fiu EU!
Sa traiesc viata MEA!
Asa cum vreau EU!
Nu vreau nimic mai mult! Doar atat!

urasc mentalitatea de turma!!
urasc ipocrizia!
urasc sa se bage cineva in treburile mele fara sa i-o cer!
urasc sa primesc sfaturi despre cum sa imi cresc copiii!
urasc minciuna!
urasc banalitatile!
urasc sa fiu catalogata!
urasc sa ma incadrez in ceea ce considera alti ca e normal!"

Pe Rodica o stiu de mult, de cativa ani... Mi-a placut intotdeauna s-o citesc, cu bune si rele. Ne intersectam deseori in comentarii, imi placeau concursurile ei provocatoare, gaseam mereu o vorba buna, o gluma sau ceva de suflet in paginile ei.
Din pacate timpul nu-mi mai permite s-o citesc asa de des, dar astazi ajungand din nou in paginile ce le asterne cu drag am gasit un pasaj in care m-am regasit chiar zilele trecute:
" M-am apucat de treaba nu ca aveam chef- doar pentru ca nu mai suportam harmalaia . Pe undeva asa este si cu viata interioara. Adunam acolo la tot felul de treburi care ocupa locul de pomana. Am facut din suflet o magazie de amintiri si frinturi- urite unele, nefolositoare, prin colturi intunecate chestii care miroase urit chiar... E greu sa traiesti intr-o casa inghesuita. E si mai greu sa traiesti intr-un suflet sufocat ..."

 Cand aveti chef de citit rasfoiti "filele" cartii ei virtuale. Imposibil sa nu gasiti ceva interesant.

Sunt unele lucruri care sunt si trebuie sa ramana nerostite. Oricat le-ai invarti si analiza pe toate partile iti dai seama ca trebuie sa ramana numai si numai in mintea ta desi constient ca marturisirea  lor te-ar descatusa.
Dar uneori povara lor devine apasator de dulce si te transformi intr-un om aproape sadic care se obisnuieste s-o duca si s-o traiasca.

Chiar daca certitudini intamplatoare, indirecte, iti inalta sufletul realizand ca e asa cum ai sperat, cum ai dorit, ca nu esti doar o marioneta ci ai reusit-o doar pentru ca esti TU,  te opresti...

Stii ca nu poti mai mult. Nu vrei. Nu ai curaj.
Sunt lucruri care parca daca le rostesti se pierd. Le-ai impartit si nu-ti mai apartin.
Sunt acele ganduri incoltite-n suflet, care te chinuie uneori dar nici nu poti sa le scoti.

Sunt idei si trairi cu care esti constient c-ai putea produce suferinta, zbucium..
N-as putea s-o fac desi m-as elibera.

De multe ori am vazut, am simtit, dar am tacut. M-am oprit exact atunci cand a trebuit, desi asta am invatat-o-n timp...
Poate nu vreau sa infrunt realitatea, poate am impresia ca daca nu le spun nu sunt asa, ca-s iluzii sau himere desi..stiu ca nu este asa...

Visez cu ochii deschisi, imi transpun visele-n oameni reali, in fapte, temandu-ma ca daca le-as rosti prea devreme si altcuiva s-ar risipi, n-ar mai avea sorti de izbanda...
Este exact ca atunci cand tanjesti dupa ceva si cu cat asteptarea e mai lunga si mai grea  si satisfactia va fi mai mare..
Invat sa am rabdare...

" “Foc este limba si gandeste-te cum putin foc aprinde tot codrul.”Cred in puterea cuvantului,la fel de mult cum cred in puterea dragostei.Si mai cred ca doar acele cuvinte rostite din suflet pentru suflet sunt cele care schimba lumi,mentalitati,metehne,nasc si intretin iubiri,bucura si tulbura deopotriva.Cand esti fals,pacalesti o data,de doua ori dar apoi iti pierzi auditoriul si interesul celorlalti,sau ii atragi pe cei asemeni tie si atunci ai ceea ce meriti."
.