Veneam ieri de la Vatra Dornei.
Pe drum, din sens opus, se intorceau ambulanta, masina de pompieri, politie.
Am simtit cum ma strange-n spate. Ceva bun nu prevesteau.
Am ajuns  la locul care-avea sa ne confirme temerea -  accident.
O cotitura luata gresit.Viteza, neatentie, polei...
Ambele masini avariate.
- Bine ca nu-i nimeni mort.Uita-te te rog, analizeaza cum arata masinile, e posibil sa fie vreun mort?
- Nu, nu cred, dupa cum arata, nu.
- Slava Domnului! restul de repara.

Asa gandesc cand e vorba de altul, dar cand e vorba d-ale mele cotituri, oare de ce primul impuls e de-a cadea in panta negativa?
E drept, ma redresez imediat, dar primul gand e negativ, si mi-e ciuda pe mine pentru asta.
Poate pe de-o parte sunt scutita de deceptii, neavand asteptari mari atunci cand nu iese cum imi doresc nu ma mai poate afecta prea mult, insa din alt punct de vedere e total gresit.

Nu stim niciodata cate cotituri si cand ne e dat sa le  parcurgem si ce ne asteapta dupa. Cand avem impresia ca toate-s asezate bine, apare ceva ce sa dea totul peste cap.

...................
Avem falsa impresie de libertate dar mereu depindem si suntem conditionati de ceva - bani, statut, societate.
Mereu trebuie sa luptam pentru ceva desi parem pasnici.
Lupta pentru supravietuire si suprematie starneste inlauntrul oricarui om instinctul animalic si frustrarea de a face orice ne sta in putere sa luptam .
....................
Cotituri care nu ne garanteaza ca ramanem in picioare dupa ce le parcurgem, indiferent de aspectul din care privim asta, fizic, psihic sau material.
Suntem atat de mici si neputinciosi in unele momente incat poate singurul lucru ce-l putem face e sa lasam un nume bun in urma noastra.

"Îi adorăm și totuși nu le-o spunem aproape niciodată. Ne ascundem sentimentele într-un colțișor de suflet și le lăsăm să mocnească acolo. Facem scenarii în mintea noastră despre ce și cum am zice, dar când vine momentul, ne retragem în carapacea noastră și amuțim.
Suntem introvertiții, care nu știu să-și comunice sentimentele altora? Sau virgini în a spune ”te iubesc”-uri? Poate că vrem să părem duri și să nu ne facem de râs, rostind cuvinte lacrimogene? Sau ne este frică de reacții?
Duri sau complexați, cert este că ne ascundem atât de bine sentimentele încât începe să crească un zid între noi și oamenii dragi. Noi pretindem că spunem ce simțim, ei se prefac că ne cred. Și zidul crește… Așa se pierd relații, conexiuni, se pierde iubirea… Pentru că nu știm să o exprimăm.
Cei care știu s-o facă, sunt considerați vulnerabili, dar nu sunt decât sinceri. Atât. Este important să fim sinceri cu oamenii din jurul nostru, dar mai presus de toate – cu noi înșine. Sinceritatea, ca și petrolul, va ”costa” din ce în ce mai mult, acolo unde e din ce în ce mai puțină…
Atunci când vrem să vedem oamenii dragi, mergem și-i vedem, când ne este dor, ne este și basta (fără a ne camufla dorința) , când vrem să le scriem, le scriem, când apreciem tot ce fac pentru noi, le spunem, când iubim, le arătăm că îi iubim.
Haideți să ne camuflăm preconcepțiile și să dăm frâu liber sentimentelor! Să iubim mult, deschis și sincer! "

sursa