Iubesc liniştea - deşi sunt o vorbareaţă sau mai bine zis contrar faptului că-s o vorbareaţă.
Liniştea, tăcerea, la fel ca şi cuvintele spuse la vremea lor, au importanţă majoră în echilibrul psihic şi fizic al fiecăruia.
Da, am zis bine fizic!Atunci când liniştea mă domină şi odihna e mai benefică şi completă. Dispare agitatia asta ce m-a cuprins in ultimele luni si pe care n-o pot intelege...şi odihnită fiind efectiv radiez şi văd lucrurile în alte nuanţe, pozitive.
Cu căstile pe urechi, ascultând-o pe Zaz, cu melodiile ei tonice sau liniştite, în care remarc rârâitul ce îmi aminteşte de oameni dragi, c-o ceaşcă de cafea cu lapte şi-o pătură moale-n spate (e frig băi! :)) ) realizez cât de dor îmi e să scriu.
Am un amalgam de idei în minte, în fiecare seară inainte de a adormi însir texte-n minte de parcă-s cel mai mare prozator, dar dimineaţa, când mă aşez cu fila alba-n faţă mi-e aşa de greu să le ordonez, să concep un text liniar cu vreun înteles.
Dar de fapt...de ce trebuie sa mă-nteleagă cineva când nici măcar eu nu-s în stare..?:)
Mi s-au întamplat multe-n ultima vreme, bune, rele, radicale sau formale.Eu nu mă lupt cu morile de vânt, le alimentez. Râd când sufletul mi-e trist şi plâng când ar trebui să fiu fericită.
Am inchis usi dar am deschis porţi, am incheiat capitole dar am început romane. Habar n-am dacă am procedat sau nu corect, sunt balsam altora când îmi cer sfaturi şi varză (simplă, fară carne) când e vorba de mine...
Văd atât de puţin în mine când alţii văd mult şi mă cred invincibilă tocmai cand sunt vulnerabilă...
Gresesc faţă de oameni dragi, care au fiinţa lor încrustată-n inima mea şi menajez pe cei ce nu merită...doar pentru că nu vreau să fiu rea, deşi mă dadeam io mare nu demult că mă fac jigodie, că alea nu suferă :).
.....
Mi-e aşa de dor de unii oameni de simt că mi se rupe o parte din suflet, mi-e dor de vorbele, de glumele si poveştile cu ei....Îi simt aşa de departe când mi i-aş dori aproape şi cred că nici măcar nu au idee cât de mult înseamnă ei pentru mine...:)

Atâtea lucruri trec pe lângă mine, că nu le mai știu șirul și noima.





6 Comments

Pr.Victor spunea...

Azi tac, nu vorbesc mult, m-am încărcat cu linştea slujbei de duminică, cu seninul copiilor şi cu florile caisului ce a început să vorbească.
Şi dacă tac, scriu, încerc să scriu, căci zic mereu, prietenii, când au timp ori linişte, poate citesc, că de vorbit nu avem timp.

merisor spunea...

Ok, ma alutar tie sa pastram linistea impreuna.
Dar nu pentru mult timp ca nu e bine, ne obisnuim asa si ne inchidem in noi cand de fapt ne-ar face bine putin dialog, care uneori este ca un pansament pe o rana deschisa.
Dar tac si eu alaturi de Padre... doar azi.

Mihaela Peptenatu spunea...

ca de obicei,frumoase ganduri,esti un om atat de frumos,cum rar am mai intalnit....

Cristina V spunea...

Scrii foarte frumos gaby, uneori linistea e buna ptr suflet, dar nu lasa sa dureze prea mult, asa cum zicea si merisor! E un leac ptr moment, doar, apoi se poate transforma in ceva urat! Pe toti ne copleaseaza cate odata aceasta liniste, tacere....dar trebuie sa fim atenti! Te pupic

Laura Nechita spunea...

ce sa comentez...mai bine fac liniste ;)
sa-ti fie bine, Gabitzu! si acolo inauntru si in afara >:d<

Timea spunea...

Ma regasesc si eu partial in ceea ce ai descris tu aici. Si da e bine cateodata sa stam cu noi insine si sa reflectam asupra sufletului nostru si atat. Imi e dor si mie de prea multe....