Ma-ntreb uneori…cat de mult se pot schimba oamenii…Cat de mult se pot transforma din prieteni in dusmani, din oameni buni si drepti in oameni frustrati care-si varsa toata amaraciunea peste cei care ….odata…le-au fost prieteni…

Am avut in liceu o prietena buna,dar cand spun buna, o spun in adevaratul sens al cuvantului, in cel mai deplin si mai complex sens pe care-l poate exprima.

Imparteam TOTUL, bune si rele, lacrimi si bucurii; pastrez si acum felicitarea in care-mi scria “Gaby, esti singura raza de lumina din viata mea si-ti multumesc ca ma sustii mereu si-mi faci viata mai frumoasa, esti singura bucurie la care ma gandesc dimineata cand ma trezesc”….

S-a rupt..s-a rupt totul fara nicio explicatie, fara niciun cuvintel care sa explice de ce nici macar nu-mi mai raspunde la salut…

E greu sa uiti 4 ani de liceu in care parca eram mai ceva ca doua surori. A trecut atata timp si uite ca unele rani nu se-nchid niciodata.
.....................

Si….nici povestile de gen nu se termina.

Viata-si continua cursul si alti prieteni vin, nu m-amagesc ca prietenia-i vesnica….unii vin altii pleaca.

Dar ce te faci cand oameni pe care desi intial nu-i suportai ajung sa-ti fie dragi, ajung sa ti se confeseze, sa-si deschida sufletul in fata ta facandu-te indirect sa le dedici si tu coltisorul lor in sufletul tau, si-apoi ajung sa te trateze intr-un mod lipsit de respect, cu ironie, mandrie, cuvinte…nedemne de conversatii amicale, superficial, incat sa simti ca-i deranjezi, ca nu-si doresc de fapt prezenta ta in preajma lor?

Si toate astea...la fel, ca-n povestea de liceu…fara nicio explicatie :)

 ...................

Ma fac uneori ca nu observ multe, inchid ochii la unele grosolanii , la fapte si vorbe ce reflecta lipsa de caracter, lipsa de respect pentru cei din jur, si nu din prostie ci din prea mult bun simt, desi...unii le confunda...

Ma simt deseori apasata de comportamentul unora dintre cei din jur si ma consider o neadaptata pentru ca nu ma pot comporta si nu pot gandi ca ei. Nu gasesc calea prin care sa restabilesc acea legatura  care ne unea odata si-acum a ajuns sa-mi zdruncine incredere de sine, facandu-ma ca toate cusururile sa mi le gasesc mie, nu celorlalti. Nici nu mai conteaza cat de defecti sunt ceilalti, ajung sa am  o problema cu propria persoana, care nu ma mai  satisface. Devin tacuta, ursuza si fara chef de viata, doar instinctul de supravietuire mai functioneaza...





   Zilele trecute m-am confruntat c-o situatie pe care-o intalnesc des si cu care nu ma pot obisnui pentru ca mereu ma da peste cap si ma face sa devin un razvratit, situatia nefiind deloc compatibila cu principiile si modul meu de gandire.

O prietena imi relata ca s-a suparat pe o alta dar! cea de-a doua “nu stie si nici nu-i spune, daca-si va da seama bine, daca nu…nu”. Si culmea , prietene vechi si bune, ce au impartit ani de zile lacrimi si bucurii, au mancat din aceeasi cratita si-au dormit in acelasi pat.

Acu’fara suparare, pentru mine orgoliul e egal cu prostia. Probabil voi jigni multa lume insa militez cu tot sufletul pentru iertare si bunatate.

 Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea de a ierta, si asta la nivel maxim :). Poate unii ma considera slaba, prostuta, dar sincer nu-mi pasa si nici nu ma consider superioara insa ma bucur ca nu-mi incarc sufletul cu probleme de gen. Sunt atatea lucruri rele pe lumea asta incat atunci cand vad ca ne facem rau unii altora ma apuca asa o stare de lehamite si nu stiu pe ce parte sa o-nvart si cum sa conving lumea SA IERTE!

 Da, in acelasi timp sustin si eliminarea din viata si anturajul nostrul a oamenilor care ne fac rau, ne umilesc, ne injosesc, asta e un lucru extrem de rau, insa poti face asta elegant, nu prin ura sau lipsa comunicarii ci reducand la minimum contactul cu persoanele respective, fara a simti in suflet manie. Trebuie sa ne acceptam fiecare asa cum suntem atat pe noi cat si pe ceilalti si sa ne obisnuim cu faptul ca NU, nu putem mula pe toti dupa dorintele si preferintele noastre.

  Dar….sa anulezi definitiv si irevocabil tot ce a insemnat acea persoana pentru tine, sa stergi cu buretele tot ce ati trait impreuna, faptul ca-ti facea bine s-o stii aproape sau departe, dar s-o stii acolo si sa te bucuri de prezenta ei in viata ta, mi se pare prea mult...

  Mi s-a intamplat si mie , “sa inchid porti si capitole” asa cum ziceam intr-o alta postare, insa am cautat sa ranesc cat mai putin pe cei cu care o vreme am rezonat destul de bine, pastrandu-i in viata mea dar intr-un mod elegant si nu am facut-o pentru ca acele persoane mi-ar fi facut rau cu intentie ci doar pentru ca am simtit ca acea prietenie nu se mai muleaza pe dorintele si preferintele mele, ma seaca de enegie si devine sufocanta.

  Revenind la iertare , la prietenie, la comunicare – oameni dragi, spuneti celorlalti cu ce v-au deranjat, relatati-le imprejurarile, conjuncturile care nu v-au picat bine.Cel mai greu ii e celuilalt cand nici macar nu stie cu ce v-a suparat.
  Nu judecati prin ochii celorlalti sau prin barfele survenite de la persoane “benevole”. Judecati cu inima si va va fi mai bine.

  Facem atat de multe lucruri involuntar fara ca macar sa avem habar ca putem rani. Chiar ieri ma suparasem pentru un motiv banal si-am avut un soc cand o prietena draga mi-a pus in fatza EXACT ACELASI LUCRU facut de mine. Deci suntem reflexia nemultumirilor noastre si nu o facem intotdeauna voit, dar a fi tras de maneca si indreptat e un lucru benefic atat pentru noi cat si pentru cei dragi.

  Spunem atat de multe lucruri urate la nervi, in care nici macar noi nu credem, e doar reactia noastra in fata lucrurilor neplacute. Unii se retrag in sine si sufera, altii dau pe dinafara vorbe necugetate in timp ce altii, mai intelepti, isi controleaza perfect reactiile.

  Mi-as dori si eu sa pot controla ce spun cand sunt nervoasa, …Vorbesc urat tocmai de oamenii pe care-i iubesc cel mai mult.

  Iertati , oameni buni, acelora care v-au gresit, incercati sa-i readuceti in viata voastra daca prezenta lor va facea bine la un moment dat, nu renuntati la lucrurile si trairile voastre frumoase doar din cauza orgoliului.
Niciodata nu veti putea regasi linistea sufleteasca decat iertandu-va pe voi si pe ceilalti.

 "Cum arata omul ideal, in viziunea ta?

Pentru mine? Cred că omul ideal este cel ce încearcă să fie normal. Altfel spus, filtrând întrebarea prin cele cu care eu lucrez, aş spune că omul ideal este cel ce conştientizează că-n omul de lângă el este prezent Dumnezeu la fel ca-n propria sa persoană, că fiecare din noi avem ceva divin în noi, lucru care ne obligă să fim cu adevărat oameni. Omul ideal este cel ce ştie să ierte cu adevărat, din suflet, este cel ce ştie să iubească necondiţionat de nimic material, cel ce le doreşte celorlalţi acele lucruri bune pe care sieşi şi le doreşte".

 "La ce visezi?

Visul meu aproape este vecin cu utopia. Mi-aş dori ca măcar o zi, cât trăiesc aici, pe pământ, să nu fie nimeni certat cu nimeni, să nu se audă nici o hulă, înjurătură, explozie şi ură. Măcar o zi de rai să fie pentru toată lumea.".

Sursa citate http://www.bucataras.ro/articole/interviurile-bucatarasro-padre-victor-45920.html