V-am mai spus, asa-i? Preaslavirea personala e la mare moda. Poze cu "cat sunt io de frumoasa/frumos" (nici vorba de vreo amintire in grup) , cu cat sunt io de desteapta/destept (nici gand de vreo relatare comuna), flutura pe tot internetul, mai abitir pe retetele de socializare.
Dar nah...fiecare cu treaba lui, simteam si eu nevoia sa zic c-am remarcat :))
Si-am mai remarcat o ipocrizie crunta, de cel mai inalt nivel, la multi dintre semenii mei. Aia nu, nu pot s-o iert, sau hai ca zic rau, nu s-o iert dar n-o pot accepta :). Zi-mi frate-n fata - esti tuta!, nu imi inchina ode si prin spate ma judeci si ma desfaci in mii de fire :)
Toata viata invatam si gresim, si iar invatam si iar gresim, pana cand ne cam saturam de cercul asta vicios si-alegem sa iesim prin indreptare, hotarare, fermitate, ori prin resemnare si comoditate.
Am ales prima serie. Stiu, poate sufar o vreme, da-mi trece, insa era cazul sa linistesc apele si sa astampar valurile, era cazul sa nu mai pierd vremea intr-un mod neplacut, sa nu mai accept critici nefondate, sa nu mai dau explicatii si sa nu ma mai justific pentru tot ce judecam cu subiectivism. E dreptul meu, la fel cu-al tuturor, sa-mi utilizez doza de subiectivism atunci cand consider ca trebuie.
Asa ca am plecat. Am plecat din locuri in care am obosit sa iubesc pentru doi, din locuri in care trebuia sa fiu acolo doar cand ceilalti aveau o portita de respiro, nu si cand o aveam eu, din locuri in care nu mai regaseam nimic care sa ma defineasca.Am plecat din locuri in care eram lingusita doar cand reprezentam un interes, din locuri in care eram aratata cu degetul de pseudo-pefectii care se credeau etaloane de conduita morala.
Plec din locuri in care am obosit sa astept, plec pe drumul meu...
Dar nah...fiecare cu treaba lui, simteam si eu nevoia sa zic c-am remarcat :))
Si-am mai remarcat o ipocrizie crunta, de cel mai inalt nivel, la multi dintre semenii mei. Aia nu, nu pot s-o iert, sau hai ca zic rau, nu s-o iert dar n-o pot accepta :). Zi-mi frate-n fata - esti tuta!, nu imi inchina ode si prin spate ma judeci si ma desfaci in mii de fire :)
Toata viata invatam si gresim, si iar invatam si iar gresim, pana cand ne cam saturam de cercul asta vicios si-alegem sa iesim prin indreptare, hotarare, fermitate, ori prin resemnare si comoditate.
Am ales prima serie. Stiu, poate sufar o vreme, da-mi trece, insa era cazul sa linistesc apele si sa astampar valurile, era cazul sa nu mai pierd vremea intr-un mod neplacut, sa nu mai accept critici nefondate, sa nu mai dau explicatii si sa nu ma mai justific pentru tot ce judecam cu subiectivism. E dreptul meu, la fel cu-al tuturor, sa-mi utilizez doza de subiectivism atunci cand consider ca trebuie.
Asa ca am plecat. Am plecat din locuri in care am obosit sa iubesc pentru doi, din locuri in care trebuia sa fiu acolo doar cand ceilalti aveau o portita de respiro, nu si cand o aveam eu, din locuri in care nu mai regaseam nimic care sa ma defineasca.Am plecat din locuri in care eram lingusita doar cand reprezentam un interes, din locuri in care eram aratata cu degetul de pseudo-pefectii care se credeau etaloane de conduita morala.
Plec din locuri in care am obosit sa astept, plec pe drumul meu...
2 Comments
"Unde să ne mai ascundem când fugim de noi...", aşa ziceau versurile unui cântec acum vreo doi ani, nu? Lepădarea de nişte lucruri, lepădarea de sine, regăsirea sinelui ori mai bine spus, venirea în sine, este un moment când fructul vieţii începe să se coacă. Dar vezi, să nu te iei după culoarea rumenie a exteriorului, că-i doar pârga, mai e mult până când tot fructul va ajunge la maturitate. Şi zic asta pentru că vor mai fi întoarceri, încercări, căci vânturile, ploile şi zilele fierbinţi ale vieţii nu vin toate într-o clipă, ci pe rând, fiecare din ele participând în felul său la desăvârşirea omului în ansamblul său.
Nosce te ipsum, aşa scria pe frontispiciul de la Delphi, dar pentru a te cunoaşte cu adevărat, pentru a face adevărate schimbări ai nevoie nu de curaj, ci de voinţă şi răbdare, de perseverenţa şi mersul unui filet bun care pas cu pas primeşte piuliţele ce-i sunt arondate cercetându-le la rându-i modul, paşii cu care vin peste el. Şi mă opresc aici, că am vrut să comentez nu să scriu blog. [blush]
Zi bnă să fie la voi, Gaby! >:D<
Buna dimineata, Padre! Complex si pertinent ca intotdeauna. Nu zice nimeni ca e usor, nu zice nimeni ca nu vor fi intoarceri, reveniri, regrete, dar vezi tu...idei sau pareri despre situatia in care ne aflam la un moment dat, exista de-a lungul vremii, dar daca nu FACI nimic, tot degeaba. Te simti dintr-o data, aparent fara motiv concret, hotarat si ferm sa te detasezi de absolut tot ce iti face rau si te seaca de energie. Si nu dau vina pe mine sau pe ceilalti, sunt pur si simplu incompatibilitati si conjuncturi care numa' bine nu-ti fac ci dimpotriva, si-n care te-ai complacut pentru ca....pentru ca nici nu stiu de ce :).ps. stai linistit ca-mi place sa te citesc :)) mai spune, mai spune! :))
Trimiteți un comentariu