Ma-ntreb uneori…cat de mult se pot schimba oamenii…Cat de mult se pot transforma din prieteni in dusmani, din oameni buni si drepti in oameni frustrati care-si varsa toata amaraciunea peste cei care ….odata…le-au fost prieteni…

Am avut in liceu o prietena buna,dar cand spun buna, o spun in adevaratul sens al cuvantului, in cel mai deplin si mai complex sens pe care-l poate exprima.

Imparteam TOTUL, bune si rele, lacrimi si bucurii; pastrez si acum felicitarea in care-mi scria “Gaby, esti singura raza de lumina din viata mea si-ti multumesc ca ma sustii mereu si-mi faci viata mai frumoasa, esti singura bucurie la care ma gandesc dimineata cand ma trezesc”….

S-a rupt..s-a rupt totul fara nicio explicatie, fara niciun cuvintel care sa explice de ce nici macar nu-mi mai raspunde la salut…

E greu sa uiti 4 ani de liceu in care parca eram mai ceva ca doua surori. A trecut atata timp si uite ca unele rani nu se-nchid niciodata.
.....................

Si….nici povestile de gen nu se termina.

Viata-si continua cursul si alti prieteni vin, nu m-amagesc ca prietenia-i vesnica….unii vin altii pleaca.

Dar ce te faci cand oameni pe care desi intial nu-i suportai ajung sa-ti fie dragi, ajung sa ti se confeseze, sa-si deschida sufletul in fata ta facandu-te indirect sa le dedici si tu coltisorul lor in sufletul tau, si-apoi ajung sa te trateze intr-un mod lipsit de respect, cu ironie, mandrie, cuvinte…nedemne de conversatii amicale, superficial, incat sa simti ca-i deranjezi, ca nu-si doresc de fapt prezenta ta in preajma lor?

Si toate astea...la fel, ca-n povestea de liceu…fara nicio explicatie :)

 ...................

Ma fac uneori ca nu observ multe, inchid ochii la unele grosolanii , la fapte si vorbe ce reflecta lipsa de caracter, lipsa de respect pentru cei din jur, si nu din prostie ci din prea mult bun simt, desi...unii le confunda...

Ma simt deseori apasata de comportamentul unora dintre cei din jur si ma consider o neadaptata pentru ca nu ma pot comporta si nu pot gandi ca ei. Nu gasesc calea prin care sa restabilesc acea legatura  care ne unea odata si-acum a ajuns sa-mi zdruncine incredere de sine, facandu-ma ca toate cusururile sa mi le gasesc mie, nu celorlalti. Nici nu mai conteaza cat de defecti sunt ceilalti, ajung sa am  o problema cu propria persoana, care nu ma mai  satisface. Devin tacuta, ursuza si fara chef de viata, doar instinctul de supravietuire mai functioneaza...



6 Comments

coco spunea...

prieteniile au un scop , cand omul si-a indeplinit misiunea se termina , a fost cu un scop in preajma ta , trebuie numai sa realizezi care...si nu...prieteniile adevarate nu se termina...eu si prietena mea avem 44 de ani neintrerupti...o viata de om pentru unii :)

merisor spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=jk4b6P6wiOY

Rocsy Ciobanu spunea...

Stiu exact cum te simti..Am avut si eu o colega in liceu cu care ma intelegeam de minune, mancam impreuna la mine sau la ea, mergeam la cumparaturi, ne confesan, ce sa zic o adevarata prietenie. Cum s-a terminat liceul ea nu a mai dat nici un semn, a rupt legatura cu mine si cu toti colegii. Acum ii mai trimit cate un mesaj de sarbatori si ziua ei, atat a mai ramas...Nu gasesc explicatia de ce s-a ajuns aici, dar asta este, trebuie sa mergem mai departe!

gaby_d spunea...

Rocs..colega de care zic eu e efectiv suparata pe mine, dar asta fara sa-mi dea vreo explicatie. Probabil"rana"s-ar fi inchis de mult daca as fi avut o motivatie din partea ei dar asa....
Asa le place unora sa manipuleze sufleteste...
Te pup >:d<

gaby_d spunea...

coco, esti o norocoasa din punctul asta de vedere
frumos :)

gaby_d spunea...

meri <3